Vinuri

3 Hectare

Armonia neînțeleasă a naturii îți rezervă uneori surprize plăcute.
De-a lungul podgoriei Murfatlar vei întâlni un loc unde arșița
soarelui dobrogean e mai domoală, răsfățând vița de vie cu blânde reflexii aurii. Acolo, secretele naturii dau viață unor soiuri cu o savoare unică.

Astăzi e timpul să te bucuri de acest vin încărcat de mister. Doar așa vei înțelege secretul celor 3 hectare de la care a pornit totul.

Lacrima lui Ovidiu

Uns ca singurul vin licoros din România, Lacrima se întoarce la
masă dinspre malurile nisipoase ale mării, după 5 ani petrecuți în
butoaie de stejar. Încheie cina, meditativ, cu ocoluri prin istoria
lumii, descoperind relicvele orașelor antice care se zăresc printre
vorbe de duh.

Statornic

La fel ca dealul ăsta care nu pleacă nicăieri. La fel ca soarele ăsta care se-arată zi de zi. La fel ca oamenii, ca vântul și pământul.
Așa e vinul ăsta. Statornic. Ca tine, dar și ca noi, cei de la Murfatlar Vinul.

O colecție care se adresează consumatorilor experimentați, care apreciază un vin bun, o gamă ce va deveni în scurt timp un clasic al vinurilor Murfatlar.

Sec de Murfatlar

Notele proaspete ale Secului de Murfatlar au ecou în arșița
Dobrogei. Acompaniază replicile seci, dar rafinate ale celor care
știu întotdeauna ce să comande, fără ezitări. E vinul pentru cei în
pas cu timpurile și câteodată înaintea lor, care fac cele mai bune
alegeri cu o eleganță tainică.

Aerosoli

Un vin sprinten, fizzy, cu note de libertate, gata să îți aducă aminte decât de spectaculoasă este viața.

Noul vin se adaptează celor mai spontane momente.
Face pereche bună cu diminețile pe plajă, rucsacul gata de excursie, dar și cu oamenii lângă care vei sta aproape, mult timp de-acum încolo.

Zestrea

Piatră de temelie a Murfatlarului, Zestrea condimentează
timpurile. Cu rădăcini în solurile tradiției, crescute timp de secole,
vinul se conturează ca un pastel păstrat în familie din generație-n
generație, ce-și ascute culorile odată cu trecerea secolelor.

Corăbioara

Ca o poveste neîncepută, ca o briză de primăvară într-un pahar, ai să găsești Corăbioara la masa serilor lungi petrecute cu prietenii. Râde împreună cu voi și dă arome proaspete fiecărei conversații de care îți vei aduce aminte la ceas de seară.

Premiat

Un vin de toate zilele, Premiat Eticheta Negră este cinstit, atent
la economii, perfect pentru nopți lungi, care se încheie cu povești
la răsăritul soarelui.

Babanu

Cel mai bun partener de grătar, vinul Babanu acompaniază
weekend-urile cu soare, prieteni și voie bună. Întreține atmosfera
ca o orchestră care cântă cu pasiune, până dimineață.

Paznicii Viei

Paznicii Viei străjuiesc gustul pe care fiecare anotimp îl aduce
în tulpinile podgoriei. Dârz, acid, mineral, e freamătul grădinii de
vară pe-nserat, de ascultat la un vin bun alături de cei pe care-i
ții aproape.
Recomandăm consumul moderat de alcool. Află mai multe aici.
© 2023 Murfatlar. Toate drepturile rezervate.

Ai peste 18 ani?

Trebuie să ai peste 18 ani
ca să poți accesa acest website.
ro_RO